12439402_976678795714886_4832336975903655434_n

Cu ocazia Zilei internaţionale a Francofoniei, Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea organizează, în colaborare cu domnul profesor de limba franceză Ionuţ Ţandără, de la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” din Focşani, evenimentul cultural Cuziştii francofoni în secolul al XXI-lea, la care participă elevi de la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” şi bibliotecari din cadrul bibliotecii judeţene. Cuziştii francofoni în secolul al XXI-lea va marca, prin dialog, cântec şi poezie, sentimentul apartenenţei româneşti la spaţiul francofon.
Ziua Internaţională a Francofoniei este o zi dedicată limbii franceze, care reuneşte 200 de milioane de locuitori în întreaga lume şi 870 de milioane de persoane din cele 70 de state şi guverne ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.
În accepţiunea sa largă, termenul de francofonie înglobează ansamblul acţiunilor de promovare a limbii franceze şi ale valorilor pe care ea le vehiculează, fără a ţine seama de ţara în care ea se înscrie. În sens instituţional, când termenul se va scrie cu majusculă, Francofonia califică organizaţia internaţională care regrupează 56 de state şi guverne care au ales să adere la Charta sa.