Evenimentul, moderat de colega noastră Olaru Maria-Cristina, a adus împreună scriitori, poeți, critici literari și invitați speciali, debutând cu prezentarea volumului pentru copii „Biți-Codițe”. Volumul adresat copiilor a avut ca participanți cititori de vârste fragede, care au primit autografe și s-au bucurat de cărțile dăruite de autoare. Volumul „Bruflit* cu ecoul pe Strada Mare” a fost prezentat de doamna Fevronia Spirescu, care a vorbit despre emoțiile și amintirile copilăriei, oglindite în această scriere.
Despre cărțile autoarei a vorbit scriitoarea doamna Valeria Manta Tăicuțu, care a subliniat linia plină de sensibilitate a textelor și maniera originală de expunere.
În contextul prezentării celor două volume ale autoarei Fevronia Spirescu, unul adresat copiilor, și altul adulților, domnul profesor Culiță Ușurelu a vorbit despre dificultatea abordării lumii copilăriei din perspectiva scriitorilor, depănând amintiri de pe Strada Mare și frumusețea acelor vremuri.
Criticul literar Valeria Manta Tăicuțu, a prezentat și volumul „Sus pe acoperișul lumii”, accentuând tema singurătății, regăsită în versurile lui Paul Spirescu, un poet „crâncen și revoltat”.
În cadrul evenimentului, au luat cuvântul scriitorii: Culiță Ușurelu, Virgil Panait, Stan Brebenel, Costică Neagu, precum și actorul Sorin Francu, director al Teatrului „Mr. Gh. Pastia” Focșani.
La această întâlnire plină de emoție, au fost prezenți elevi ai Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani, însoțiți de doamnele profesoare Olga Ostafi și Denize Troia.
Lansarea volumelor mai sus menționate a fost însuflețită de momente poetice susținute de doamna Paula Grosu și domnul Sorin Francu, actori ai Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia”.
Mulțumim tuturor pentru participare!