Proiect de reeditare a celor două volume și a poeziilor publicate după anul 1856
Publicistul și poetul Dimitrie Dăscălescu (1827-1863) a fost unul din fiii lui Ștefan Scarlat Dăscălescu (1800-1878) – comisar și funcționar, fost președinte al Judecătoriei Putna, „român de națiune și de inimă” și susținător al Unirii.
„Poet al răzeșilor” cum îl numea Alecu Russo, Dimitrie Dăscălescu a fost o personalitate marcantă a locului și un devotat în spirit și faptă al ideii de unire, fiind membru al Comitetului unionist focșănean, deputat, prefect numit de Al. I. Cuza, membru al Comisiei Centrale, prezent și implicat în numeroase activități care au pus în mișcare dezideratele Unirii de la 1859. De altfel, deviza sa era: „Jertfesc tot… tot, afară de Unirea țării mele”. De altfel, Familia Dăscălescu l-a găzduit pe Al. I. Cuza, la trecerea sa prin Focșani, la 5 februarie 1859, prilej de mare bucurie și entuziasm pentru întreaga populație a orașului.
Această efervescență unionistă, abordată, totuși, realist, echilibrat și cu umor moralizator, o găsim și în scrierile sale, poezii publicate preponderent în revista Steaua Dunării care a apărut la Iași, cu scurte întreruperi, inițial sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu. Poeziile au fost grupate în volumele Ziorile (1854), Scrisori din Țara Țânțărească (1856) și Poezii noue (1856) volume pe care le deține și biblioteca noastră la Secția de Carte veche șți colecții speciale. Deși prins în activități de organizare și susținere a programelor Unirii, și deși a murit prematur, poetul Dimitrie Dăscălescu a continuat să scrie și să publice și în perioada de după editarea celor două mici volume (1856) sau după încheierea marelui act istoric de la 1859, fiind un observator atent al societății și scenei politice.
Am avut marea bucurie să descoperim în Colecția de documente Huzum (familia de farmaciști Ioan și Virgil Huzum), donată bibliotecii noastre, un dosar de lucru al poetului Virgil Huzum, cu peste 70 de file A4, tip maculator, copiate cu creionul, transcrise din alfabetul chirilic în alfabetul latin, conținând extrase cu privire la evenimentele premergătoare Unirii de la 1859 și numeroase date despre Dimitrie Dăscălescu – cronici la scrierile sale, puncte de vedere despre poezia sa, dar și 12 poezii apărute în Steaua Dunării, în perioada 1858-1862 – poetul farmacist realizând o adevărată operă bibliografică.
Cu prilejul celor 165 de ani de la Unirea Principatelor Române de la 1859, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea inițiază proiectul de reeditare și transcriere din alfabetul chirilic a volumelor lui Dimitrie Dăscălescu, proiect care se va finaliza pe parcursul acestui an.
Bibliografie
Dumitrescu, Horia; Dumitrescu, Maria, Focșanii și „Unirea cea Mică”, http://cimec.ro / http://muzeulvrancei.ro
Nechita, Dan; Nichita Vrânceanu, Silvia, Elita Unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu, Focșani, 2020.
A venit tafta la cot
Ori ce-am zice ori ce-am drege,
N’avem ce mai bănui.
Țara noastră acum merge
Chiar curat cum am dori.
Deci, zău, muza să-mi trăiască!
Eu de-acum a cînta pot
Zicătoarea bătrînească
A venit tafta la cot.
Vechi tradiții, vechi rugine,
Par’că s’au pierdut în vînt;
Iar virtuțile creștine
Domnesc astăzi pe pămînt:
Țara cum că propășește,
Vede ori ce patriot.
Căci dreptatea cîrmuește,
A venit tafta la cot.
Ministerele sînt date
Tot la cei ce-au meritat;
Văd bărbați cu probitate
Și știință la palat;
Fără vină ori greșeală,
Pe Romîn din prost nu’l scot;
Nu mai e chiverniseală:
A venit tafta la cot.
Constituția’n lucrare,
S-a făcut un adevăr;
Văd că ea pe fiecare
Chiar că ține azi de păr.
Legea astăzi domnitoare,
Nivelează peste tot
Ale noastre vechi ogoare;
A venit tafta la cot.
Minți sublime, idei ’nalte.
Zi și noapte chibzuesc
Viitor de libertate
Pentru neamul Românesc.
Ori cum fie putem zice
Că la planuri fac cît pot;
Totul răii să nu’i strice,
A venit tafta la cot.
V’ar mai spune multe glume
Muza mea, încetișor;
Dar mă tem căci mulți în lume
Zic c’aș fi cam rîzător.
Nu cumva să se năzare
Vr’unui vrednic patriot
C’ar fi vorba rîzătoare
C’a venit tafta la cot.
- Dăscălescu
În: Revista Carpaților, Anul I, Mai, 1860, pag. 179.