Ziua de 23 aprilie marchează în toată lumea o sărbătoare a cărții și a profesioniștilor aflați în slujba sa, începând din anul 1995, când UNESCO a declarat-o „Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor”.

Data de 23 nu a fost aleasă întâmplător. Ideea a fost oferită de Spania unde, în această zi, are loc Festivalul Trandafirilor, o manifestare în care este sărbătorit Sfântul Gheorghe (San Jordi) și sunt comemorați doi coloşi ai literaturii universale: William Shakespeare (s-a născut pe 23 aprilie 1564 şi a murit pe 23 aprilie 1616) și Miguel de Cervantes (a murit pe 22 aprilie, dar a fost înmormântat pe 23). Încă din Evul Mediu, fetele și femeile primeau flori, iar legătura cu cărţile este că femeile, după ce acceptau florile de la bărbaţi, le ofereau acestora câte o carte.

Zece ani mai târziu, în 2005, Guvernul României a declarat data de 23 aprilie „Ziua Bibliotecarului din România”, în semn de recunoaștere publică oficială a prestigiului unei profesii de importanță deosebită pentru cultura națională.

Cu această ocazie, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea va organiza Simpozionul regional intitulat „Noi provocări, noi servicii de bibliotecă”, dedicat „Zilei Naționale a Bibliotecarului”, unde vor participa invitați de seamă ai breslei noastre, în data de 29 aprilie, ora 11.00, în foyerul  Universitații din Focșani, str. Republicii nr. 71.

Dorim tuturor colegilor bibliotecari multe satisfacții  și împliniri profesionale.

La mulți ani, bibliotecilor și bibliotecarilor!