TABEL CRONOLOGIC
1858 – 30 octombrie. Se naște la Plăinești (azi Dumbrăveni), lângă Râmnicu-Sărat, Duiliu Zamfirescu, cel dintâi copil al soților Lascar și Sultana Zamfirescu.
1865 – 1873 Urmează școala primară și gimnazială din Focșani.
1873 – 1876 Frecventează cursurile Liceului “Matei Basarab” (secția umanistă) din capitală. În 1875 trimite la revista Convorbiri literare, o primă încercare, întâmpinată cu o “respingere foarte netedă”.
1876 – septembrie. Se înscrie în anul I la Facultatea de drept din București.
1877 Debutează în Ghimpele cu o galantă “dedicație” lirică – Domnișoarei Niculescu Aman.
1880 / 10 februarie. Publică în Literatorul (an. I, nr. 4) poema byroniană Levante și Calavryta, prefațată de o notă entuziastă a lui Macedonski. Până în 1882, numele lui apare destul de frecvent în revista macedonskiană.
1880 – iunie. Duiliu Zamfirescu își susține teza de licență, intitulată Despre efectul mandatului în privința terțelor persoane, pe care o va publica într-un tiraj confidențial. În septembrie este numit supleant de ocol la judecătoria Hârșova.
1881 – Numit în februarie procuror la Tîrgoviște, demisionează după câteva luni, în urma unor neînțelegeri cu ministrul justiției.
1882 – După o scurtă perioadă de practicare a avocaturii la Focșani și o tentativă de a suplini o catedră de franceză la gimnaziul din localitate se stabilește în Capitală, ca redactor la ziarul România liberă, unde semnează cu ibericul nume Don Padil, rubrica Palabras. Tot în acest an Literatorul inserează în paginile sale piesa O suferință.
1883 – martie. Apare primul volum al scriitorului, Fără titlu, înmănunchind poeme și nuvele. Se desparte de cercul de la Literatorul și începe să frecventeze Junimea, unde e primit cu o firească rezervă.
1884 – 19 ianuarie. Are loc prima reprezentație a piesei Prea târziu, scrisă în colaborare cu Ștefan Vellescu.
În iunie Convorbirile literare îl publică întâia oară cu poezia Iarna. Apare romanul În fața vieții. Reacțiile criticii sunt nefavorabile. Gherea îi
rezervă o execuție sarcastică în Contemporanul sub titlul Pesimistul de la Soleni. Între Duiliu Zamfirescu și Titu Maiorescu începe o fructuoasă
corespondență care va dura până în 1913.
1885 – Se prezintă la concursul de atașat de legație și reușește. Timp de trei ani va lucra ca funcționar în Ministerul Afacerilor Străine. În paralel, este profesor de limba română la liceul “Sf. Gheorghe”.
1886 – Convorbirile îi publică nuvelele Noapte bună, Locotenentul Sterie, Spre mare, iar în anul următor Conu Alecu Zăgănescu și Subprefectul – strânse în volumul Novele din 1888.
1888 – mai. Venind junimiștii la putere, este trimis ca secretar de legație la Roma, unde, cu excepția unei perioade de doi ani – 1892-1894 – va funcționa până în 1906.
1889 – Expediază Convorbirilor literare nuvela Alessio, prima proză inspirată de mediul italic.
1890 – martie. Se căsătorește cu Henriette Allievi, fiica lui Antonio S. Allievi, director general al Băncii Generale din Roma, senator și figură proeminentă a lumii finaciare italiene, care peste puțini ani va fi președintele Consiliului de administrație a căilor ferate italiene. În octombrie i se naște primul copil, Enrichetta-Eleonora-Eliza-Felicita.
1891 – După traducerile a patru cânturi din Leopardi, Convorbirile îi publică, din aprilie până în ultima lună a anului, romanul Lume nouă și lume veche… În august-septembrie este implicat în “drama de la Veneția”. Atitudinea lui Duiliu Zamfirescu față de acest caz nu va rămâne lipsită de consecințe. Avansarea în carieră întârzie. Mai mult, va fi mutat în 1892 la legația din Atena, ceea ce însemna în fond o retrogradare.
1892 – martie. Se naște al doilea copil – Alexandru-Antonio-Lascar-Cezare, care va repeta destinul tatălui, devenind diplomat și scriitor. Începe romanul Viața la țară. La Atena scrie Către Cleobul, Pe Acropole, Glycheria. Convorbirile literare îi publică în câteva numere succesive studiul monografic Leon Tolstoi, rămas din nefericire neterminat. În decembrie este numit secretar II la legația din Bruxelles, unde va rămâne până la 1 octombrie 1894.
1894 –1895 Publică volumul de poezii Alte orizonturi. În Convorbiri literare apare romanul Viața la țară – bine primit de critici. În mai volumul Lume nouă și lume veche este întâmpinat de atacuri vehemente ale presei socialiste. În noiembrie începe să publice în Convorbiri literare romanul Tănase Scatiu. Tot în aceea lună apare volumul Novele romane. Frica. În decembrie se naște al treilea copil al scriitorului: Lascăr-Antonio-Liviu.
1897 – Apare volumul Imnuri păgâne și scrie primele pagini din romanul În război, publicat din octombrie tot în Convorbiri literare. Intervine prima mare încordare în relațiile cu Maiorescu și Junimea.
1898 – Este ales membru corespondent al Academiei. Începe romanul filosofic Lydda.
1899 – Apare volumul Poezii nouă.
1900 – Călătorește la Paris pentru a se îngriji de tipărirea versiunii franceze a romanului În război, care apare în martie la Editura Ollendorf, sub titlul Temps de guerre. În septembrie începe să scrie romanul Îndreptări.
1901 – Călătorește în Ardeal, documentându-se pentru Îndreptări. Romanul va începe să apară din luna noiembrie în Literatură și artă română.
1902 – Concurează cu În război pentru premiul Academiei. Romanul Din bătrâni de Ioan Slavici va fi preferatul juriului.
1903 – Duiliu Zamfirescu publică în Revista idealistă (an I, tom. III, nr. 7, septembrie) studiul Literatura românească și scriitorii transilvăneni, unde formulează grave acuzații la adresa lui Slavici.
1904 – Apare în Convorbiri literare finalul romanului Lydda.
1906 – În numărul jubiliar al Convorbirilor literare (40 de ani de apariție), sunt publicate primele capitole din Anna sau Ceea ce nu se poate. În august revine în țară, fiind avansat secretar general în Ministerul Afacerilor Străine. În noiembrie moare în Italia soția scriitorului, Henriette Zamfirescu.
1907 – Apare în volum, la editura “Alcalay”, romanul Tănase Scatiu.
1908 – Cu 24 de voturi pentru și 4 contra este ales membru al Academiei. Apare în volum, la editura “Alcalay”, romanul Îndreptări.
1909 – 16 mai. Își citește la Academie vestitul discurs de recepție, vorbind, contrar uzanțelor, nu despre antecesorul său – C. Ascanio-Ollănescu, ci despre Poporanismul în literatură. Arogantul discurs (just în destule privințe) provoacă reacții furtunoase. În iunie este numit delegat al României, cu grad de ministru plenipotențiar, în Comisiunea europeană a Dunării și în Comisiunea mixtă a Prutului, cu sediul la Galați.
1911 – Prezintă la Academie comunicarea Metafizica cuvintelor și estetica literară. Apar în volum Anna sau Ceea ce nu se poate, Lydda și Furfanțo (Trei novele). Lovinescu publică în Convorbiri literare întâiul studiu sintetic serios despre prozatorul Duiliu Zamfirescu.
1912 – Publică în Convorbiri literare piesele O amică și Lumină nouă, care vor fi jucate la Teatrul Național. Insucces de public și de critică.
1913 – Publică în Convorbiri literare piesa Poezia depărtării. Este pus în disponibilitate de Titu Maiorescu, pe atunci prim-ministru, pentru lipsă de patriotism”.
1914 – După izbucnirea războiului mondial, începe un ciclu memorialistic, în care sunt portretizate personalități politice.
În noiembrie rostește la Academie comunicarea Sufletul războaielor în trecut și în prezent, în care preconizează o neutralitate activă
a României.
1916 – Este ales președinte al Societății Scriitorilor Români. Funcția nu și-o va lua însă în primire datorită intrării României în război de partea Antantei.
În decembrie se refugiază la Odessa, de unde va pleca la Iași în ianuarie 1918.
1918 – Se înscrie în Liga poporului. În aprilie înființează la Iași ziarul Îndreptarea. În octombrie scoate revista Îndreptarea literară și este ales vicepreședinte al Academiei Române.
1919 – Apare volumul de poezii Pe Marea Neagră.
1920 – Este ales senator de Putna, iar în martie devine ministru de externe în guvernul Averescu. În iunie este ales președinte al Camerei Deputaților, post în care va rămâne până la 24 ianuarie 1922.
1921 – Piere în duel fiul mai mic al scriitorului.
1922 – Apare volumul de povestiri și amintiri din cariera diplomatică O muză.
3 iunie. Duiliu Zamfirescu moare la Agapia în urma unei crize hepatice. Este înhumat în cimitirul din Focșani.
Notă : Tabelul cronologic, adaptat după Duiliu Zamfirescu : Viața și opera în date. Antologie, studiu introductiv, tabel cronologic, note și bibliografie de Ioan Adam. București, Editura Eminescu, 1976, p. 302-313.