Anul lecturii în Vrancea
Carte veche. Colecţii speciale
Biblio@rt – Economia domestică de altădată
Se apropie sărbătorile de iarnă, oameni dragi… Se primenesc casele, se dechid cămările şi se scutură, cât de cât, de zgura cotidiană, sufletele noastre atât de încercate acum. Se amestecă trăirile, amintirile, culorile, mirosurile copilăriei şi, în prag de sărbători, ţes o altă poveste… În acest nou episod de Biblio@rt, secţia de Carte veche a bibliotecii noastre, vă invită să deschidem împreună câteva cărţi de demult, de sfaturi practice, de bucate ingenioase şi de secrete domestice pe care gospodinele din totdeauna le-au căutat, le-au învăţat şi le-au dat mai departe fiicelor şi nepoatelor. De cunoaşterea acestora depindeau buna educaţie a domnişoarelor de pension, un măritiş adecvat şi o imagine cum se cade în societate. Multe dintre aceste instrumente de adaptare la vreme deveneau, treptat, subtile ajutoare ale emancipării femeii. Practica menajului, arta bucătăriei, a grădinilor şi arta de a fi bune gazde, aşa cum erau ele prezentate în urmă cu 150 de ani şi mai bine, ne pot fi călăuză şi astăzi… Tot din aceste cărţi uzate de timp, dar vii, putem afla ce înseamnă organizarea morală a casei, calităţile răbdării şi dozarea energiei, ce este fructarul, cum se face marmelada de mirabeille (corcoduşă), cum se practică degustările, cum se ajungea la fineţuri organizatorice şi câte altele…
Poftiţi de aflaţi câte puţin din toate acestea, din imaginile de mai jos. Dacă doriţi şi reţete de bucate, inclusiv de post, vă trimitem câteva, iar de mai vreţi, suntem aici, la un clik distanţă…
Ne vom bucura să ne căutaţi, dar ce bucuroase vor fi cărţile… La bună lectură, cu sănătate şi pace!