S-a încheiat o altă ediție a Concursului de creație literară Oana-Diana Renea.
Un concurs care a adus astăzi la bibliotecă oameni cu sufletul frumos, copii talentați, multă poezie, muzică și multe surprize.
Mulțumim celor care au fost prezenți astăzi la acest eveniment: d-na Afrodita Renea, dl. prof. Valeriu Anghel, reprezentanților de la Asociația Nevăzătorilor din România -Filiala Vrancea, dl. Florin Tudosă – director al Școlii Gimnaziale nr. 3 din Focșani, d-na Emilia Batog și talentaților ei elevi, care au dat viață poeziilor scrise de Oana-Diana Renea, și nu în ultimul rând elevului Cristian Alexa pentru ambianța creată de interpretarea sa originală.
Ce am mai făcut astăzi: am depus flori la bustul comemorativ al poetei- un gest făcut cu simplitate si sinceritate de toți cei prezenți, am cunoscut copii talentați, am vorbit despre ființă, lumină, gând și sentimentele exprimate prin cuvinte și am încheiat cu un mic om de zăpadă care a prins viață firesc în grădina din fața bibliotecii.
Îi felicităm pe toți participanții la concurs și vă prezentăm câștigătorii de anul acesta și lucrările premiate:
MARELE PREMIU – SPIRIDON CORNEL-GABRIEL, cls a IV-a, Școala Alexandru Vlahuță, Focșani,
Premiul I pentru cls. V-VIII – LAZĂR MONICA, cls. a VII-a, Școala Gimnazială Milcovul, Vrancea
Premiul I pentru cls. I-IV – SPIRIDON ROGER-IOAN, cls. a IV-a, Școala Alexandru Vlahuță, Focșani
Premiul special al juriului, acordat de Editura Pallas Focșani – MUNTEANU BIANCA – cls. a V-a, Școala Ginmazială Obrejița, Vrancea.
MARELE PREMIU –
SPIRIDON CORNEL-GABRIEL
clasa a IV a C, Școala Alexandru Vlahuță, Focșani, Vrancea
Jurnal sentimental
Prind zilnic în mânuța mea
Poeme întregi ieșite la plimbare,
Le strâng în pumn și nu le doare
Transform căușul palmei în catifea.
Și ieri am mângâiat un vers,
Pășea agale pe aleea către soare,
Acum sunt trist căci dacă moare…
De ce nu l-am oprit din al său mers ?
Premiul I pentru cls. V-VIII
LAZĂR MONICA,
cls. a VII-a, Școala Gimnazială Milcovul, Vrancea
Tărâmul lecturii
Amprenta unei mânuți care atinge pentru prima oară o carte.
Amprenta unui suflet care simte pentru prima oară o poveste.
Amprenta unui scriitor ce descoperă pentru prima oară o poveste.
Mii de amprente ce au sute de destinații.
Sute de suflete ce au mii de emoții.
Toate acestea au fiecare câte un loc,
Un fel de lume a lor
Care este descoperită sau nu!
Tabloul în care mii de nuanțe se contopesc
Formând o singura culoare
Aparține lecturii
Sau, mai bine spus, tărâmului fermecat.
În care imaginația e doar un licurici
Ce aprinde sufletele întunecate.
Iar iubirea plutește în aer ca un parfum al tinereții.
Când deschizi o carte, vezi doar niște file,
Dar când deschizi o poveste, vezi un întreg univers,
Un univers care transformă realul doar în pulbere,
Iar pulberea devine magie.
Premiul I pentru cls. I-IV
SPIRIDON ROGER-IOAN
Vârsta: 11 ani, clasa a lV a C, Școala Alexandru Vlahuță Focșani, Vrancea
Îmi ninge-n amintiri
Încărunțită barba, blândețea jucăușă din priviri
Îmi toarce fir de aur cusut măreț prin amintiri
Și caldă mângâiere rămasă tainica pe frunte
Imaginea aceea cu reni, brazi ninși din vârf de munte.
E tot ce am păstrat cu drag în cufărul copilăriei mele
Pasaje molcome, sfioase, rostite cu plăcere
Îmi murmurau în gând tăcute poezii și basme
Bunicul, eu și cartea întruchipam eroice fantasme.
Premiul special al juriului,
acordat de Editura Pallas Focșani –
MUNTEANU BIANCA
cls. a V-a, Școala Ginmazială Obrejița, Vrancea.
Așteptarea
De vorbe răpuși,
La poalele serii,
În locul știut,
La masa tăcerii,
Ne-așteaptă Brâncuși.
Aș vrea să-mi ieși în cale iar,
Să-mi spui o vorbă și-apoi doar
Să vii ușor, ușor, tăcut
Și să vorbim ca în trecut,
Uitând de noi, de toți uitați,
Și să rămânem astfel duși,
Ca în sculptura lui Brâncuși.
Lăsăm imaginile să redea măcar o parte din atmosfera încărcată de emoție pozitivă și ne pregătim deja de următoarea ediție care va aduce unele schimbări, care vor facilita participarea la acest concurs.





















