Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu Vrancea vă invită luni, 16 februarie 2015, ora 17.00  la un eveniment literar intitulat  Profil de autor –  Rodica Soreanu.

Evenimentul este prilejuit de semnalarea ultimelor apariţii editoriale semnate de autoare şi va cuprinde prezentarea volumelor:

  • CONŞTIINŢĂ DE CRISTAL, ediţia a II – a, volum de proză apărut la editura Armonii Culturale, Adjud; 2014
  • NESOMNUL FLORILOR, volum de poezii, apărut la Editura Singur, Târgovişte, 2014;
  • TRUP DE AER, volum de poezii, apărut la editura Dandes Press, Drobeta Turnu –Severin, 2014;
  • STRADA INELULUI, volum de proză scurtă, apărut la Editura Armonii Culturale, Adjud,2014.

 În volumul  STRADA INELULUI – Gheorghe A. Stroia, membru ARA şi editor vrâncean o prezintă cititorilor pe autoare:

Rodica Soreanu Șoricău este, în peisajul literar-artistic vrâncean, o prezență inedită, abordând varii preocupări ce includ : poezia, proza scurtă cu tentă de nuvelă și, bineînțeles, artele plastice – grafica și pictura. Întreaga sa activitate literară este străbătută de un fir roșu, ce face trecerea de la nivelul inferior al realității, la cel superior, transcendent, acolo unde – pe lângă oamenii îmbrăcați în mantia solară a visului – se perindă ființe supranaturale, îngeri și, uneori, chiar ființe de pe alte îndepărtate galaxii(…)

Pregătită sa inoveze, autoarea focșăneană este dispusă să-și continue aventurile printre planurile existențiale multiple, făcându-ne părtași  noilor sale incursiuni în lumea sferelor. O lectură plăcută, menită să trimită spiritul către nivelurile energetice superioare, să armonizeze trăirile universului palpabil (extern – limitrof) cu cele ale universului intuibil (eul propriu).

         Ne simțim ocrotiți în trupul nostru de carne, de pacea Dumnezeirii ce ne inundă ca o vibrație înaltă, răspunzând aspirației noastre către adevărul absolut.

Drumul inițierii a fost presărat cu spini, dar a meritat să descoperim că se poate trăi și altfel.

Tind chiar să cred că nivelul pe care l-am atins aici era inevitabil.

           De aici nu se poate coborî, sub nici o formă.

           Încriptarea poemului e justificată prin aceea că nu oricine trebuie să aibă acces la mesaj…

(Volumul CONŞTIINŢĂ DE CRISTAL cuvântul autorului )

Vă aşteptăm, luni, 16 februarie 2015, ora 17.00 , la Sediul Central al Bibliotecii Judeţene Vrancea, unde, alături de autoare vor fi scriitorii vrânceni membrii ai Cenaclului Duiliu Zamfirescu, ai Asociaţiei Culturale Duiliu Zamfirescu şi ai Ligii scriitorilor Filiala Vrancea.

 

Rodica-Soreanu-4    Rodica-Soreanu-3

Rodica-Soreanu-2    Rodica-Soreanu-1

rodica-soreanu-01 rodica-soreanu-02 rodica-soreanu-03 rodica-soreanu-04 rodica-soreanu-05 rodica-soreanu-06 rodica-soreanu-07 rodica-soreanu-08 rodica-soreanu-09 rodica-soreanu-10 rodica-soreanu-11 rodica-soreanu-12