În cadrul Târgului de carte de la Focșani (ediția a XV-a), a avut loc un eveniment deosebit de lansare și prezentare de carte, în care au fost expuse publicului prezent, nu unul, ci cinci volume.
Amfitrioanele acestui eveniment au fost: doamna Oana-Raluca Boian, managerul bibliotecii și domnișoara Teodora Fîntînaru, coordonatorul secției de Carte veche.
Cele cinci volume prezentate iubitorilor de carte, de către prof. univ. dr. Ioan Adam și prof. univ. dr. Georgeta Adam, sunt următoarele:
  •  Duiliu Zamfirescu. Opere II: Integrala corespondenței A-M (Academia Română – Titu Maiorescu). Ediție îngrijită, text stabilit de Ioan Adam și Georgeta Adam; Argument, cronologie, note, comentarii, glosar, dosar de referințe critice, și indice de nume de Ioan Adam; Studiu introductiv de Eugen Simion. Academia Română – Fundația pentru Știință și Artă, 2021.
  • Mircea Ciobanu: Inițieri și iluminații. Ediție îngrijită de Georgeta Ciobanu și Ioan Adam. Prefață, notă asupra ediției, dosar critic și bibliografie de Ioan Adam. Traducere și cronologie de Ada-Michaela Ciobanu. Editura „Curtea Veche”, 2018.
  • Georgeta Adam. Imaginarul poeziei feminine: O secțiune de aur. Editura „Niculescu”, 2010.
  • Ioan Adam. Duiliu Zamfirescu, fața din umbră: studii, eseuri, documente. Editura „Academiei Române”, 2019.
  • Georgeta Adam. Sintagmele la zi. Editura „Rawex Coms”, 2019.
Vă așteptăm cu drag la Târgul de carte, ediția a XV-a, la sediul Universității (fosta Prefectură), în perioada 30 septembrie-3 octombrie 2021!