Cu prilejul Zilei naţionale a Bibliotecarului, 23 aprilie 2015, cea de a X-a ediţie a Târgului de carte îşi va deschide porţile la Focşani, pentru toţi iubitorii de lectură şi cultură din judeţul nostru şi numai.
Organizat de Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Vrancea şi în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Ţara Vrancei, TÂRGUL DE CARTE a cărui temă este Europa: cultură şi identitate, va aduce mai aproape de public edituri cunoscute, titluri noi din toate domeniile, editori şi redactori de carte, librari şi tipografi şi, desigur, numeroşi invitaţi. Alături de scriitorii care vor lansa şi prezenta peste 25 de titluri, vor sosi la Focşani, pentru a sărbători împreună acest important eveniment cultural al Judeţului Vrancea, reprezentanţi ai Asociaţiei culturale Dacia din Borgaro Torinese – Italia şi ai Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu din Chişinău, Republica Moldova.
Care este rolul real al bibliotecarului şi al bibliotecii publice în societatea informaţională, care sunt aşteptările şi exigenţele comunităţii multiculturale, care sunt răspunsurile comunităţii europene lărgite la provocările interculturalităţii sunt câteva subiecte care vor fi dezbătute, cu instrumentele specifice bibliotecii, în cele patru zile de desfăşurare a Târgului de carte. Organizatorii mizează pe o participare numeroasă privind vizitarea Târgului şi participarea la evenimentele desfăşurate cu acest prilej.
Unul din aceste evenimente este şi darul de suflet pe care Clubul Rotary Varana Focşani, prin implicarea dedicată a doamnei Elena Stoica – Preşedinta Clubului, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea şi Direcţia Judeţeană de Cultură Vrancea, îl va face iubitorilor de frumos ai comunităţii noastre care vor avea prilejul şi privilegiul de a participa, joi, 23 aprilie, începând cu ora 18,00, la conferinţa Identitatea românească în context european, susţinută în sala de spectacole a Cinematografului Balada, de actorul, regizorul şi autorul şi DAN PURIC.
Despre acest eveniment care îl are în centrul său pe îndrăgitul om de cultură – cel înzestrat cu “arta de a câştiga suflete”, cum susţinea Părintele Iustin Pârvu, sau cel care, întrebându-se “Cine suntem” afirma că în Evul mediu românesc “De la ţăranul român la Domnitor, ţara era o Biserică vie” se va vorbi în conferinţa de presă care va avea loc miercuri, 22 aprilie ora 12,00, la Direcţia Judeţeană de Cultură Vrancea.
Organizatorii speră ca această a X-a ediţie a Târgului de carte – Focşani 2015 să readucă în atenţia publicului, prin numeroasele activităţi incluse în eveniment, importanţa cărţii şi a lecturii şi necesitatea de a lucra împreună la promovarea acestora.