În perioada 10 – 12 iunie 2013, a avut loc la Sala de Lectură şi Internet a Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, cursul IT/LIB (Tehnologia informației și Administrarea calculatoarelor cu acces gratuit la internet în bibliotecile publice) pentru ultima serie de biblioteci comunale admise în cadrul programului naţional Biblionet – Lumea în biblioteca mea. Participanţii la curs au fost bibliotecarii din localităţile: Năneşti, Nereju, Nistoreşti, Răstoaca şi Vârteşcoiu. Pe parcursul celor trei zile de curs, cei cinci bibliotecari au învăţat cum să utilizeze un computer şi să administreze Calculatoarele cu Internet pentru Public. Cursurile au fost susţinute de Nicoleta Oprişan, unul din trainerii Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea. Până la sfârşitul lunii iunie cele cinci biblioteci comunale din localităţile mai sus menţionate vor fi dotate fiecare cu patru calculatoare, un proiector, o imprimantă şi un scanner.








