Duminică, 1 septembrie 2019, au avut loc, în incinta Muzeului Satului din Crângul Petreşti, în parteneriat cu Muzeul Vrancei, activităţi dedicate „Anului cărţii în România” şi „Anului satului românesc”. Acestea s-au dorit a fi un omagiu adus de bibliotecari literaturii, scriitorilor şi lecturii pentru toate vârstele, şi, în egală măsură, un elogiu adus satului românesc, tradiţiilor şi valorilor sale perene. Cuvântul de deschidere a aparţinut domnului conf. univ. dr. Costică Neagu. Corul de Cameră Pastorala, condus de domnul dirijor fondator, prof. dr. Dumitru Săndulachi, a încântat asistenţa cu o salbă de cântece tradiţional-româneşti.

Muzeul Satului a găzduit ateliere de pictură pe obiecte tradiţionale, hand made în stil tradiţional, ateliere de confecţionat semne de carte cu motive tradiţionale, pictură pe sâmburi şi pietre, ateliere de confecţionat păpuşi din materiale vegetale şi textile, prezentări de carte, concursuri, recitaluri de poezie. În sprijinul nostru au venit, în calitate de voluntari, domnii profesori Mariana Dascălu şi Octavian-Ovidiu Opaiț.

Graţie doamnei Alina-Maria Ulmeanu, șef al Secției de Etnografie a Muzeului Vrancei, cei prezenţi s-au bucurat de vizite ghidate şi gratuite în Muzeul Satului.

În prezenţa unei audienţe numeroase, a fost vernisată expoziţia de fotografii originale despre satele din Vrancea de altădată, din colecția personală a domnului Petru Mincu.

În cadrul Programului Biblioteca de vacanţă, am oferit celor interesaţi cărţi pentru împrumut la domiciliu şi cărţi de luat acasă, prin programul Biblioteca Dăruiește.

Ne-am bucurat, şi în acest an, de prezenţa voluntarilor Bibliotecii, care au asigurat derularea optimă a cluburilor şi atelierelor destinate copiilor, tinerilor şi adulţilor.