Dragii noștri, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea vă invită să participați la proiectul-concurs „Olimpiada de benzi desenate”, având ca temă „Povestea Inelelor Olimpice”. În vederea pregătirii pentru a participa la acest proiect, vă aşteptăm să vă înscrieţi la Atelierele de Benzi Desenate, organizate la Centrul de Formare al Bibliotecii Judeţene din strada Maior Gheorghe Sava nr. 4, până la data de 25 august. Înscrierile se fac la telefon 0237/231161, interior 15, persoană de contact, Alina Chiriac- bibliotecar. Numărul maxim de participanţi într-o grupă este de 6 persoane și se vor realiza 2 grupe.

Proiectul „Olimpiada de benzi desenate” se derulează sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Olimpiada de Benzi Desenate este un concurs național de benzi desenate, de promovare a spiritului olimpic și de conștientizare a valorilor culturale naționale, europene și internaționale în rândul elevilor din mediul de învățământ primar, gimnazial și liceal. Fiecare participant va realiza o lucrare de bandă desenată pe o singură pagină (format A4 pentru clasele I-VI și format A3 pentru clasele VII-XII). Fiecare concurent poate participa cu o singură lucrare, originală. Lucrările vor fi trimise pe adresa : relații_publice@bjvrancea.ro până la data de 20 octombrie 2020. Specificații tehnice proprii lucrării: metoda de lucru trebuie să respecte etapele realizării unei benzi desenate: desen în creion, contur, culoare (creioane colorate, carioci, tempera, acuarelă) sau alb-negru cu nuanțe de gri. Subiectele concursului: spiritul olimpic şi valorile olimpismului.

Detalii suplimentare privind acest concurs puteți găsi accesând linkul: https://www.facebook.com/106987390837966/videos/754870011833749/?epa=SEARCH_BOX