Dragi utilizatori ai bibliotecii,  începând cu anul 2012, pe 14 februarie,  se sărbătorește în întreaga lume, la inițiativa doamnei Emmy Broadmoor, inițiatoarea unui site pentru copii din Statele Unite ale Americii, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A DONAȚIEI DE CARTE, o inițiativă de  voluntariat care vizează creșterea accesului copiilor la carte și a entuziasmului pentru lectură. Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea născută tot dintr-o inițiativă voluntară a Cercului Studenților Putneni de a înființa o bibliotecă publică la Focșani, fapt împlinit la 5 februarie 1912, a devenit, în timp, posesoarea unor colecții constituite prin donații substanțiale ale unor personalități vrâncene și nu numai, precum: Nicolae Iorga, A. D. Xenopol, Constantin Rădulescu-Motru, col. Constantin Iliescu, maiorul Gheorghe Pastia, Al. Lascăr-Moldoveanu, Marin Simionescu-Râmniceanu, farmacistul Virgil Huzum, publicistul și scriitorul Leon Kalustian, și, mai recent, istoricul și criticul literar Ioan Adam, scriitorul Gheorghe Andrei Neagu, criticul literar Mircea Dinutz, eseistul și hermeneutul Luca Pițu. Acestora li se adaugă numeroase alte donații făcute în numele unor instituții, de ieri și de astăzi și, mai ales, în numele unor persoane, multe la număr, din toate categoriile sociale și profesionale, dedicate actului cultural în general.

Învățând din lecția înaintașilor, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, cu ajutorul unor colaboratori și voluntari minunați, a donat, la rândul său, mii de volume românilor de peste hotare (Republica Moldova, Italia, Spania, Germania, Canada, Ucraina) și a participat la numeroase campanii de donații de carte pentru refacerea bibliotecilor vrâncene distruse de inundații sau pentru completarea și înnoirea colecțiilor multor biblioteci din mediul rural.

Acest fenomen cultural al donației de carte va continua, pentru că, după cum se știe, „și cărțile au destinul lor”. Noi vom fi totdeauna pregătiți să ne implicăm, constructiv, în acest act cultural și salutăm cu căldură toate inițiativele care duc cărțile mai aproape de cei care au nevoie de ele.

Cu prilejul Zilei Internaționale a Donației de carte, suntem recunoscători și mulțumim din suflet, tuturor celor care, prin donații de carte – scriitori, profesori, studenți, elevi, seniori, artiști, funcționari, reprezentanți ai autorităților, bibliotecari –, au contribuit, de-a lungul timpului, la înființarea și creșterea bibliotecii noastre.