Municipiul Focşani va fi în sărbătoare timp de patru zile. Începând de joi, 4 iulie, până duminică, 7 iulie, oraşul de pe Milcov va fi gazda a numeroase evenimente culturale, artistice şi sportive, pentru a marca 151 de ani de la momentul istoric 6 iulie 1862, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de unificare a celor două localităţi, Focşanii Munteni cu Focşanii Moldoveni.
Manifestările vor cuprinde trei festivaluri: unul de muzică corală, unul de muzică populară şi unul de dans, competiţii sportive, premierea olimpicilor şi a cuplurilor de aur şi, nu în ultimul rând, numeroase spectacole, atât de muzică populară, cât şi de muzică modernă. Scena centrală a spectacolelor va fi cea din Piaţa Unirii, însă şi locuitorii din alte zone ale Focşaniului (Sud, Gară, Piaţa Moldovei) vor putea asculta spectacole de muzică populară la ei în cartier. La Zilele Municipiului Focşani din acest an, autorităţile locale vor avea invitaţi artişti şi coruri din întreaga ţară, dar şi de peste hotare, din: Cehia, Republica Moldova, Grecia, Bulgaria.
Tot cu această ocazie secțiile Bibliotecii Județene Duiliu Zamfirescu Vrancea au pregătit expoziții de carte veche și curenta din colecțiile sale.
Colectivul Bibliotecii Județene urează tuturor focșănenilor
LA MULȚI ANI !
Programul complet al Zilelor Municipiului Focşani organizate de municipalitate:
4 iulie
– 10.00 – 12.00 – Premiere elevi şi sportivi olimpici – Sala „Ţara Vrancei”
– 17.00 – 18.00 – Atelier Open Space – „Sentimentul PATRIE“ – Muzeul “Trepte de Istorie” Piaţa Unirii
– 18.00 – 20.00 – Spectacol folcloric: Ansamblul Folcloric “Ţara Vrancei”, Formaţia de buciumaşi de la Spulber, Ansamblul de dansuri populare ”Codru”, Orhei ( Rep. Moldova), Ansamblul folcloric “Pisecan”, Pisek (Cehia), Sorin Filip şi Fanfara „Trandafirul” din Calafindeşti, Suceava – scena Piaţa Unirii
– 18.30 – 19.00 – Premierea „Cuplurilor de aur”
– 19.00 – 20.30 – Piesa de teatru “Rătăciţi în dragoste” – Teatrul Municipal Focşani
– 20.00 – 23.00 – Spectacol muzică uşoară
5 iulie
– 10.00 – 11.00 – Simpozion “Focşanii de altădată” – Ateneul Popular; lansare de carte – „Focşanii de altădată” – Dimitrie F. Caian şi I.M. Dumitrescu
– 11.00 – 12.00 – Prezentare Multimedia: „Focşanii înainte de 1859“ – Muzeul “Trepte de Istorie” Piaţa Unirii
– 11.00 – 13.00 – Festivalul Internaţional de Folclor “Plaiurile Mioriţei” – spectacol în Cartier Sud
– 11.00 – 14.00 – Festivalul de Dans Ritm 2013 – spectacol concurs – scena Piaţa Unirii
– 15.30 – 16.30 – Festivalul de Dans Ritm 2013 – premiere şi spectacol de gală – scenă Piaţa Unirii
– 17.00 – 17.30 – Parada formaţiilor folclorice invitate la Festivalul de folclor “Plaiurile Mioriţei” – Piaţa Unirii
– 17.30 – 20.00 – Festivalul Internaţional de Folclor “Plaiurile Mioriţei” – scenă Piaţa Unirii: Ansamblul folcloric “Ţara Vrancei”, Ansamblul de dansuri populare ”Codru”, Orhei, Rep. Moldova, Ansamblul folcloric “Pisecan”, Pisek, Cehia, Ansamblul folcloric al minorităţii ucrainene “Kolomeika”, Siret, Ansamblul folcloric al minorităţii turco-tătare “KARASU” – Medgidia, Floarea Calotă şi Ansamblul „Ţara Vrancei”
– 20.00 – 23.00 – Spectacol muzică uşoară
6 iulie
– 09.00 – 12.00 – Competiţie Futsal – Sala Polivalentă
– 09.00 – 20.00 – Competiţie Tenis de câmp – Terenuri Parcul „Nicolae Bălcescu“
– 10.00 – 10.30 – Demonstraţie şi premiere Competiţie Arte Marţiale – scena Piaţa Unirii
– 10.30 – 11.00 – Demonstraţie şi premiere Competiţie Box – scena Piaţa Unirii
– 10.30 – 11.00 – Parada formaţiilor folclorice invitate la Festivalul de folclor “Plaiurile Mioriţei” – Str. Cuza Vodă, Republicii, B-dul Gării – Piaţa Gării
– 11.00 – 13.00 – Festivalul Internaţional de Folclor “Plaiurile Mioriţei” – spectacol în Cartier Gară
– 12.00 – 20.00 – Competiţie Şah – Sala Polivalentă
– 15.00 – 16.00 – Prezentarea formaţiilor participante la Festivalul Coral Internaţional Pastorala – scenă Piaţa Unirii
– 16.00 – 18.00 – Competiţie Judo – Sala Clubului Sportiv Şcolar
– 16.30 – 18.00 – Festivalul Coral Internaţional Pastorala – Teatrul Municipal
– 18.00 – 20.00 – Festivalul Internaţional de Folclor “Plaiurile Mioriţei” – scenă Piaţa Unirii, Cristian Pomohaci şi Ansamblul „Ţara Vrancei”
– 20.00 – 23.00 – Spectacol muzică uşoară
7 iulie
– 09.00 – 13.00 – Competiţie Şah – Sala Polivalentă
– 10.00 – 12.00 – Competiţie Street Ball – Baschet – Piaţa Unirii
– 11.00 – 13.00 – Festivalul Internaţional de Folclor “Plaiurile Mioriţei” – spectacol în Piaţa Moldovei
– 17.00 – 18.00 – Concert festiv – Orchestra de Cameră UNIREA
– 17.00 – 20.00 – Competiţie Şah – Pavilion şahişti, Grădina Publică
– 18.00 – 20.00 – Festivalul Internaţional de Folclor “Plaiurile Mioriţei” – scenă Piaţa Unirii
– 20.00 – 23.00 – Spectacol muzică uşoară










