Secția pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, organizează cu ocazia Zilei Europei o acțiune cu și pentru copiii din Centrul Educațional de Zi, din cadrul DGASPC Vrancea. Biblioteca își dorește să aducă acestor copii, informații interesante și inedite despre Uniunea Europeană, pentru a înțelege mai bine conceptul de apartenență la Comunitatea Europeană și pentru a cunoaște mai bine cultura și oamenii alături de care trăim.

Astfel, luni, 9 mai 2011, la ora 14.30, bibliotecarii Secției pentru Copii și Tineret vor călători alături de copii prin EUROPA, prin intermediul lecturii, a expozițiilor de carte și desene și a unei prezentări multimedia.

Toți cei care vor veni la Secția pentru copii și tineret, în aceste zile, vor putea admira și desenele realizate cu ocazia Zilei Europei, de copiii de la toate grupele Grădiniței nr. 17 din Focșani, coordonați de doamnelor educatoare, Sandu Liliana și Moraru Clara.

Ne bucurăm de un șir lung de colaborări cu instituțiile de învățământ  și instituțiile specializate din orașul nostru, ceea ce ne arată că biblioteca are un rol foarte important în educarea și îndrumarea celor mici”.(coordonatorul Secției Copii –  bibl. Margareta Tătăruș)

 

Biblioteca va fi prezentă cu un stand de carte și în Parcul Bălcescu, ora 11.00, la Concursul de desene pe asfalt – Europa în culori, organizat de Consiliul Județean Vrancea.